Sănătatea inimii este esențială pentru bunăstarea generală, iar analizele de sânge joacă un rol crucial în diagnosticarea și monitorizarea bolilor cardiovasculare. Parteneriatul nostru cu Synevo ne permite să oferim o gamă largă de teste de laborator care pot dezvălui informații importante despre starea inimii tale. Iată o privire detaliată asupra principalelor analize de sânge și ce pot spune ele despre sănătatea inimii tale:

1. Colesterolul Total, LDL și HDL

Colesterolul Total: Un nivel ridicat poate semnala un risc crescut de boli cardiovasculare, inclusiv atac de cord și accident vascular cerebral.

LDL („colesterolul rău”): Nivelurile ridicate de LDL contribuie la formarea plăcilor de aterom pe pereții arterelor, crescând riscul de ateroscleroză.

HDL („colesterolul bun”): HDL ajută la transportul colesterolului din artere către ficat, unde este procesat și eliminat din corp. Un nivel ridicat de HDL este considerat protector împotriva bolilor de inimă.

2. Trigliceridele

Ce sunt Trigliceridele?: Aceste grăsimi circulă în sânge și sunt stocate în țesutul adipos. Nivelurile ridicate de trigliceride, în combinație cu colesterolul LDL ridicat sau HDL scăzut, cresc riscul de boli cardiovasculare.

3. Proteina C-Reactivă (CRP)

Indicator al Inflamației: CRP este un marker al inflamației în corp. Un nivel ridicat de CRP poate indica inflamații în vasele de sânge, care pot duce la boli coronariene.

4. Glucemia (Nivelul de Zahăr din Sânge)

Legătura cu Diabetul: Un nivel ridicat de zahăr în sânge poate indica prezența diabetului sau a prediabetului, ambele fiind factori de risc majori pentru boli de inimă. Controlul glicemiei este esențial pentru prevenirea complicațiilor cardiovasculare.

5. Hemoglobina Glicată (HbA1c)

Monitorizarea Pe Termen Lung: HbA1c oferă o imagine de ansamblu asupra nivelului mediu de zahăr din sânge în ultimele două-trei luni. Este un indicator important pentru gestionarea diabetului și pentru evaluarea riscului cardiovascular.

6. Enzimele Cardiospecifice (Troponina, CK-MB)

Detectarea Infarctului Miocardic: Nivelurile ridicate de troponină și CK-MB pot indica leziuni ale mușchiului cardiac, fiind esențiale în diagnosticul infarctului miocardic acut.

7. Funcția Renală (Creatinină, Uree)

Legătura cu Sănătatea Cardiovasculară: Funcția renală afectată poate influența direct sănătatea cardiovasculară. De exemplu, hipertensiunea arterială poate deteriora rinichii, iar funcția renală deficitară poate agrava problemele cardiace.

Importanța Interpretării Corecte a Rezultatelor

Interpretarea rezultatelor acestor analize trebuie făcută de un medic specialist, care poate corela valorile obținute cu starea generală de sănătate și istoricul medical al pacientului. De asemenea, este important să înțelegem că un singur test nu oferă o imagine completă; monitorizarea continuă și evaluările periodice sunt esențiale pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat.

Concluzii

Analizele de sânge sunt instrumente puternice în diagnosticul și monitorizarea bolilor cardiovasculare. Prin parteneriatul cu Synevo, MedicalProf Clinic asigură accesul la cele mai avansate teste de laborator, esențiale pentru menținerea sănătății inimii tale. Programează-te acum pentru o evaluare completă și află ce spun analizele tale despre sănătatea inimii tale!

Programează-te acum pentru analize medicale detaliate!

📞 Sună la: 0751 555 655 | 0771 714 962

🌐 Vizitează: medicalprof.ro

📍 Adresa: Str. Energiei nr. 6, Bacău

MedicalProf Clinic – Sănătatea ta, prioritatea noastră

Nodulul tiroidian reprezinta o tumefactie la nivelul glandei tiroide si reprezinta o patologie extrem de comuna, mai ales in randul femeilor. Frecventa nodulilor tiroidieni palpabili este de 4% cu un raport femei/ barbati de 4/1; la copii frecventa este de 1%. In contrast frecventa nodulilor tiroidieni decelati ecografic creste la 50%.
Desi nodulii tiroidieni sunt frecventi, cancerul tiroidian este o patologie relativ rara (95% din nodulii tiroidieni sunt benigni). Factorii care predispun la aparitia nodulilor tiroidieni sunt: sexul feminin, varsta inaintata, antecedente familiale de afectare nodulara tiroidiana, asocierea tiroiditei autoimune, aportul insuficient de iod, iradierea la nivelul capului si gatului.
Prezenta nodulilor tiroidieni palpabili este semnalata de marirea de volum a regiunii cervicale anterioare, fenomene compresive (disfagie- “dificultati la inghitire”, senzatie de “nod in gat”, dispnee). Nodulii maligni pot determina diseminari ganglionare (aparitia adenopatiilor cervicale), invazie locala (paralizie de corzi vocale cu disfonie). Majoritatea pacientilor cu noduli tiroidieni au functie tiroidiana normala dar exista si situatii in care acestia produc in exces hormoni tiroidieni (palpitatii, transpiratie excesiva, scadere ponderala, iritabilitate insomnii) sau se asociaza cu hipotiroidie de fond (oboseala, tegumente uscate, crestere ponderala, edeme).
Investigarea nodulilor tiroidieni presupune efectuarea analizelor de sange (TSH, FT4, FT3, ATPO, ATg, calcitonina, etc), investigatilor imagistice ( ecografie Doppler color, elastografie, scintigrafie, CT, RMN, PET-CT), punctia cu ac fin ( in cazul nodulilor suspecti).
Majoritatea nodulilor tiroidieni (benigni, de mici dimensiuni, fara hiperfunctie ) nu necesita tratament specific fiind monitorizati clinic, biochimic si imagistic periodic (la 6-12 luni). Nodulii hiperfunctionali necesita tratament medicamentos. Nodulii care determina tulburari de compresiune (nodulii de mari dimensiuni) si cei maligni necesita tratament chirurgical.
Pe langa ecografia 2 D si Doppler pentru noduli tiroidieni se poate realiza in cadrul consultului endocrinologic si elastografie.
Solicita o programare
ATENTIE! Aceasta nu este o programare propriu-zisa. Dupa trimiterea formularului veti fi contactat de unul din operatorii nostri pentru confirmarea programarii. Pentru programari urgente va rugam sa ne contactati telefonic la (+4) 0751 555-655.

Adenomul de prostata este cea mai frecventa tumora benigna a barbatului cu varsta de peste 60 de ani, 70 % dintre barbati suferind de aceasta afectiune, marirea volumului acesteia facandu-se sub influenta hormonilor androgeni. Adenomul de prostata este o afectiune cu evolutie insidioasa, pe parcursul a mai multor ani, modificarile induse asupra aparatului urinar fiind lente.

Cresterea in volum a prostatei realizeaza comprimarea in timp a uretrei, determinand modificari ale actului mictional. Pentru golirea corespunzatoare a vezicii urinare in cazul in care eliminarea urinei este impiedicata, muschii vezicii si cei abdominali cauta sa depaseasca acest obstacol printr-un efort suplimentar, in asa fel incat la inceput fluxul si debitul urinar sa nu sufere modificari. Ulterior, chiar daca aceasta musculatura se contracta mai puternic, acest mecanism este depasit, instalandu-se asa numita „vezica de lupta”, cu pereti grosi. Odata depasit mecanismul de golire al vezicii urinare apare reziduul vezical, acesta fiind responsabil de complicatiile adenomului de prostata : infectia urinara, litiaza, hematuria, incontinenta, retentia completa de urina („globul vezical”) si insuficienta renala progresiva.

Factorii de risc incriminati in aparitia adenomului de prostata sunt : varsta, consumul de alcool, fumatul, hipertensiunea arteriala, obezitatea si diabetul zaharat, precum si consumul de medicamente (antidepresive, simpatico-mimetice, antihistaminice).

Simptomatologia initiala consta in polakiurie nocturna (urinari dese noaptea) si scaderea fortei jetului urinar.

Diagnosticul adenomului de prostata si a posibilelor sale complicatii se stabilesc de catre medicul specialist urolog in urma examinarii clinice (a tuseului rectal) si investigatiilor paraclinice. Dintre investigatii mentionam cele bioumorale : probe de functie renala, probe urinare (sumarul de urina, urocultura) si nu in ultimul rand antigenul specific prostatic (PSA) si fractiunea lui libera (freePSA), care ne orienteaza asupra benignitatii dezvoltarii prostatice. Ecografia de aparat urinar este obligatorie pentru masurarea volumului prostatic si a reziduului postmictional.

Ozonoterapia este o metodă inovatoare de tratament nemedicamentos care foloseşte un amestec de oxigen-ozon, cu efecte pe termen lung si cu actiuni vindecatoare remarcabile. Terapia si-a dovedit eficienta in numeroase domenii medicale dar este utilizata cu succces si in segmentul cosmetic, pentru tratamentele impotriva imbatranirii. Pornind de la faptul ca la originea oricarei afectiuni se afla oxigenarea insuficienta la nivel celular, tratamentul bazat pe un amestec de oxigen si ozon face „reparatia” din interior, reducind zona afectata si inflamatia.

Terapia se bazează pe principalele proprietăţi ale ozonului:– antibacteriană, antifungică, antivirala;

– antiinflamatorie şi imunomodulatorie;

– de reglare sistemica a homeostaziei în organism;

– optimizarea funcţiei organelor şi sistemelor de organe;

Terapia cu ozon se bazeaza pe instabilitatea sa. Atomul in plus care formeaza O3 se poate desprinde si se poate combina cu alte molecule, oxidandu-le.Procesul dureaza de obicei cam o ora. Are efect asupra toxinelor, virusurilor, bacteriilor, mucegaiurilor, fungilor si celulelor canceroase.

Toate metodele de tratament cu ozon sunt efectuate conform unor protocoale de lucru stabilite de Societăţile de ozonoterapie si sunt inclusr în soft-ul de lucru al Generatorului de ozon, fapt care exclude posibilitate unor erori de dozare a ozonului.

Există două tipuri de metode de administrare a amestecului de oxigen-ozon.

 Primul tip include metodele cu acţiune generală (sistemică). Acestea sunt:

1. Autohemoterapia majoră care constă în prelevarea în pungi speciale a unei cantităţi de sânge venos (50-100-150 ml) din vena cubitală şi care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie după care este reperfuzată pacientului. Procedura este nedureroasă, nu prezintă nici un risc pentru pacient şi durează în totalitate apoximativ o oră. Pe toată perioada de efectuare a procedurii pacientul este asistat de medic. Autohemoterapia majoră este recomandată în afecţiuni cu caracter mai grav (afectiuni cardiovasculare, boli autoimune, afecţiuni hepatice, în tratamentul anti aging etc).

2. Autohemoterapia minoră constă în prelevarea a 10-15 ml de sânge venos cere este amestecat cu o cantitae egală de ozon de o anumită concentraţie şi este injectată imediat intramuscular. Procedura este trecută în protocolul de lucru pentru tratarea stărilor de deficit imunitar secundar, stări gripale şi alte infecţii virale, afecţiuni dermatologice (acnee).

Datorită efectelor terapeutice multiple, ozonoterapia are o gamă foarte largă de domenii de aplicare:

– afecţiuni reumatologice: artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloartroze, artroze ale articulaţiilor mici), discopatii, hernia de disc vertebral, afectiuni inflamatorii ale articulaţiilor, tendinite, bursite, fibromialgii, contracturi musculare. Eficienţa terapeutică ridicată a acestor afecţiuni se datoreză acţiunii antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante, condroprotectoare şi derefacere a funcţiei articulare, reparatorie asupra terminaţiilor nervoase periferice. Trebuie menţionat faptul că ozonoterapia poate fi aplicată cu succes în tratamentul oricărui sindrom dureros.

– afecţiuni cardiovasculare: Aici ozonoterapia are în primul rând un rol preventiv în prevenirea unor afecţiuni cardiovasculare cu o incidenţă ridicată la populaţie (ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arterite, afecţiuni ale venelor)

– datorită acţiunii sale de ameliorare a metabolismului şi de protejare a vaselor sanguine ozonoterapia este eficientă şi recomandată în tratamentul complicaţiilor diabetuluii zaharat, pentru prevenirea şi stoparea fenomenelor de îmbătânire a organismului, creşterea perfomanţelor fizice şi intelectuale.

Cancerul de col uterin este considerat prima cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, multe femei ignoră controalele periodice atât de importante pentru diagnosticarea precoce a bolii – Testul Babeș-Papanicolau, Testul HPV sau Colposcopia. Aceste controale, cunoscute și sub denumirea de controale de prevenție, au rolul de a depista leziunile premaligne în stadiile lor incipiente, precoce, atunci când se poate alege o variantă de intervenție minim-invazivă și foarte eficientă, atunci când șansele de vindecare ale bolnavului sunt maxime.

Din păcate, majoritatea femeilor din țara noastră ignoră importanța controalelor preventive și aleg să nu meargă la medic înainte să apară o durere, un simptom, atunci când este deja prea târziu.

Cancerul de col uterin este o afectare a colului uterin, data de cele mai multe ori de infectia cu un Papilloma virus, o leziune care evolueaza in timp, cu putine simptome, astfel ca pacienta se poate adresa medicului tarziu, in cazurile in care nu a efectuat screening-urile anuale recomandate.

Cancerul de col uterin se poate manifesta prin sangerare intermenstruala sau dupa un contact sexual, mai putin prin durere. Nu este un cancer dureros si din acest motiv pacienta merge tarziu la doctor, in stadii avansate ale bolii. Din pacate, leziunea de pe col nu doare, iar daca apare durere se intampla in faze avansate ale bolii. Secretiile modificate ca aspect sau miros mai pot fi un semnal de alarma, ca ceva nu este in regula. Din acest motiv, este foarte important ca, anual, sa fie facute teste de screening.

Screeningul  se recomanda a fi facut periodic pacientelor cu varste intre 21 si 65 de ani. Screeningul  de col uterin se face anual. Atunci cand exista suspiciuni de prezenta a unei leziuni, pacientele pot fi chemate mai des la control.

Depresia se caracterizeaza printr-un sentiment persistent de tristete, pesimism, lipsa interesului pentru orice activitate si chiar pentru viata, a carui intensitate poate ajunge la letargie totala si apatie. Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.

Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Se estimeaza ca anual, 3 – 15 % din populatia generala prezinta un episod depresiv, dintre care 0,4 – 5 % sunt episoade depresive severe. In Europa, din 1000 de adulti, 58 prezinta tulburare depresiva majora (adica 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre ingrijoratoare au facut ca depresia sa devina in acest moment una dintre cele mai studiate afectiuni psihice.

Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea unanima actuala a cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara nicio cauza aparenta.

Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie, cele mai frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.

In cazul femeilor, menopauza, sindromul premenstrual si nasterea recenta reprezinta cauze posibile suplimentare pentru depresie.

Riscul este mai mare in cazul persoanelor care au antecedente de tulburari afective sau un istoric de afectiuni psihice in familie, de consum de alcool sau substante psihoactive.

Nu de putine ori, depresia se manifesta prin acuze somatice nespecifice – cefalee, ameteli, disconfort general, dureri si manifestari gastrointestinale. Avem atunci de a face cu o depresie „mascata” in care pacientul ajunge sa consulte inutil tot felul de medici si se supune unei serii de investigatii care sunt costisitoare, nefolositoare si chiar chinuitoare, fara a descoperi o cauza concreta a suferintei sale.

Diagnosticul depresiei se poate pune numai de catre un psihiatru. Deoarece nu exista pana in acest moment nici o explorare imagistica specifica si nicio analiza de sange care sa certifice existenta depresiei, diagnosticul se bazeaza pe un interviu clinic, o discutie din care un specialist exersat poate sa extraga elementele cheie ale acestei tulburari.

Boala Parkinson a fost descrisa pentru prima data in 1817 de catre medicul englez James Parkinson si este o tulburare neurodegenerativa progresiva asociata cu pierderi de neuroni dopaminergici.

Este recunoscuta ca una dintre cele mai frecvente tulburari neurologice, care afecteaza aproximativ 1% din persoanele de peste 60 ani. Boala Parkinson are o evolutie progresiva, iar semnele si simptomele se acumuleaza in timp. Desi aceasta afectiune este potential invalidanta, evolutia este lenta, astfel incat pacientii pot duce o viata activa multi ani dupa stabilirea diagnosticului. Semnele cardinale ale bolii sunt: tremorul de repaus, rigiditatea, bradikinezia si instabilitatea posturala (aceasta din urma apare dupa 8 ani de evolutie). Dementa apare in aproximativ 20% din cazuri. Manifestarile psihice, care includ depresie si halucinatii vizuale, sunt comune, dar nu sunt prezente la toti pacientii.

Diagnosticul de boala Parkinson se bazeaza pe semne clinice: debut cu implicare asimetrica a membrelor, tremor, rigiditate, bradikinezie si raspuns pozitiv la tratamentul cu levodopa.

Cauza aparitiei bolii Parkinson ramane deocamdata necunoscuta, dar cercetatorii considera ca etiologia acestei afectiuni implica o asociere intre factorii de mediu si cei genetici.

In prezent nu exista tratament pentru a vindeca boala Parkinson. Insa sunt disponibile mai multe terapii pentru intarzierea aparitiei simptomelor motorii si ameliorarii acestora. Toate aceste terapii sunt concepute pentru a creste cantitatea de dopamina din creier, fie prin inlocuirea dopaminei, imitarea dopaminei sau prin prelungirea efectului dopaminei.

Psoriazisul este o afecţiune cronică inflamatorie, mediată imun, cu manifestări cutanate şi sistemice în evoluţie, având un impact negativ asupra calităţii vieţii pacienţilor, cu prevalenta globala de 2%. Psoriazisul are multiple forme de prezentare clinică, dintre care psoriazisul vulgar este cea mai comună (80% cazuri), fiind o boala care nu este contagioasa. 

Comorbidităţile asociate psoriazisului sunt numeroase şi de interes multidisciplinar, dintre cele mai importante  fiind afectarea cardiovasculară şi psihoemoţională şi artrita psoriazică.  Creşterea nivelului stresului oxidativ, disfuncţia endotelială şi răspunsul inflamator sistemic reprezintă unele dintre cele mai importante mecanisme implicate în apariţia psoriazisului. Acestea pot explica asocierea psoriazisului cu alte comorbidităţi sistemice de tipul sindromului metabolic (obezitate, dislipidemie aterogenică, hipertensiune arterială, rezistenţă la insulină) sau afecţiunile cardiovasculare.

Există studii în literatura de specialitate care demonstrează creşterea riscului de infarct miocardic şi moarte de cauză cardiovasculară la pacienţii cu psoriazis vulgar^(8,9). Psoriazisul sever a fost identificat ca un factor de risc pentru apariţia fibrilaţiei atriale⁽¹⁰⁾.

Numeroase studii din literatura de specialitate atestă existenţa unei legături între dislipidemie şi psoriazisul vulgar. Există studii care chiar au ridicat suspiciunea că un anumit profil dislipidemic (valori crescute ale LDL-colesterolului şi ale apolipoproteinei A1) poate preceda debutul psoriazisului⁽¹¹⁾. Obezitatea ar putea reprezenta un factor de risc pentru apariţia psoriazisului, lucru susţinut de date recente obţinute din studii de cohortă. Este demonstrată existenţa unei legături între valoarea crescută a IMC şi activitatea şi severitatea psoriazisului⁽¹²⁾.

Studii epidemiologice recente atestă existenţa unei asocieri între psoriazis şi diabetul de tip 2 sau toleranţa alterată la glucoză, arătând o prevalenţă mai înaltă în cadrul pacienţilor cu psoriazis decât în grupurile de control⁽¹²⁾.

Psoriazisul vulgar se asociază şi cu creşterea riscului de accident vascular cerebral. Un studiu de cohortă realizat pe 44.164 de pacienţi a demonstrat existenţa unui risc semnificativ din punct de vedere statistic la pacienţii cu psoriazis prin comparaţie cu cei din lotul de control⁽¹²⁾. Totodată, pacienţii cu forme severe de boală prezintă un risc cu 43% mai mare de apariţie a accidentelor vasculare cerebrale faţă de cei cu forme uşoare⁽¹³⁾.

Studii de cohortă au demonstrat asocierea între psoriazis şi creşterea uşoară a riscului de limfoame, mai ales de limfom Hodgkin sau limfom cutanat cu celulă T, riscul crescând cu severitatea bolii⁽¹³⁾. Pacienţii cu psoriazis au risc de a dezvolta şi alte afecţiuni oncologice: cancere non-melanoma, cancere în sfera ORL sau tumori de organe solide (ficat, pancreas, plămân, sân, rinichi)⁽¹⁴⁾. Utilizarea regimurilor PUVA a fost asociată cu apariţia carcinoamelor cu celulă scuamoasă, la fel şi utilizarea ciclosporinei.

Artrita psoriazică este cea mai frecventă comorbiditate asociată psoriazisului. Reprezintă o artrită inflamatorie caracterizată de artralgii, edem şi redoare articulară. Între 25% şi 34% din pacienţii cu psoriazis vulgar prezintă artrită psoriazică. De regulă, manifestările cutanate ale psoriazisului apar înaintea celor articulare la peste 80% din pacienţi şi le preced pe cele articulare, în medie, cu 10 ani.

Artrita psoriazică face parte din categoria spondilartritelor seronegative, de aceea nu există un test serologic care să determine direct diagnosticul de artrită psoriazică.

Radiografiile sau alte metode imagistice (IRM sau CT) pot fi utilizate pentru a detecta implicarea articulară, iar în prezenţa leziunilor cutanate specifice psoriazisului se poate pune diagnosticul de artrită psoriazică⁽¹⁵⁾.

Calitatea vieţii pacienţilor cu psoriazis vulgar a fost investigată în mod intensiv în ultimii ani. Nivelul calităţii vieţii este considerat a fi foarte redus, fiind comparabil cu al altor boli severe, precum afecţiunile cardiovasculare, diabetul, depresia sau chiar afecţiunile oncologice.

Ameliorarea leziunilor cutanate prin administrarea de tratament topic sau sistemic este asociată cu creşterea calităţii vieţii.

Diagnosticul de psoriazis se pune pe baza examenului clinic şi este confirmat prin examen histopatologic. Standardul de aur în tratamentul psoriazisului vulgar rămâne metotrexatul, însă evoluţia terapiilor biologice duce la lărgirea orizontului terapeutic, mai ales pentru formele moderate şi severe.

Tiroidita autoimuna este una dintre cele mai frecvente afectiuni tiroidiene interesand aproximativ 10-20% din  populatie cu o pondere net crescuta in randul femeilor (raport femei/barbati 9:1).

Tiroidita autoimuna cuprinde mai multe entitati : forma clasica cu gusa (tiroidita Hashimoto), forma atrofica, tiroidita limfocitara a copilului si adolescentului, tiroidita postpartum, tiroidita silentioasa si formele focale de tiroidita .

Tiroidita Hashimoto se poate asocia cu alte boli autoimune :  poliartrita reumatoida, vitiligo, anemie Biermer, sdr. Sjogren, dermatomiozite, polimiozita, miastenie, glomerulopatii sau poliendocrinopatii (diabet zaharat, insuficienta corticosuprarenaliana, hipofizita, ovarita, hipoparatiroidie).

Exista o predispozitie genetica pentru aparitia bolii precum si o incidenta crescuta a bolii la pacientii cu diabet zaharat sau tulburari cromozomiale (cel mai frecvent sdr. Down, Turner, Klinefelter). Factorii de mediu de asemenea pot juca un rol  important  in aparitia bolii (infectii , exces de iod , medicatie -amiodarona, interferon, unele chimioterapice, substante toxice).

Din punct de vedere fiziopatologic tiroidita se caracterieaza prin formarea  de autoanticorpi care ataca si distrug tesutul glandular afectand in timp capacitatea de producere a hormonilor tiroidieni. Din punct de vedere functional se deceleaza   eutiroidie in 80% din cazuri, hipotiroidie in 15% din cazuri sau hipertiroidie in doar 5% din cazuri.

Tabloul clinic se poate asocia cu fatigabilitate ,dificultati de concentrare si memorare, intoleranta la frig cu extremitati reci, tegumente uscate , tranzit intestinal incetinit (constipatie), crestere in greutate cu apetit scazut, parestezii, tulburari menstruale (menoragii, oligomenoree ,amenoree) , infertilitate, aspect edemetiat al fetei, edeme periferice  etc.

Teste de laborator care confirma diagnosticul : prezenta anticorpilor antitiroidieni (ATPO, anticorpi antitireoglobulina, anticorpi antireceptor TSH inhibitori-TRAb ), testarea functiei tiroidiene (TSH,FT4,FT3). Ecografia tiroidiana completeaza diagnosticul, tesutul tiroidian avand aspect hipoecogen , neomogen cu septuri, eventual cu decelarea nodulilori tiroidieni. Alte explorari in caz de dubii diagnostice : scintigrafia tiroidiana si punctia tirodiana .

In cazul tiroiditei autoimune corticoterapia este ineficienta si nejustificata in raport risc / beneficiu. In formele cu hipotiroidie se va institui substitutie cu hormoni tiroidieni iar in cele cu tireotoxicoza antitiroidiene de sinteza . Tratamentul cirurgical poate fi indicat in cazul unui volum tiroidian crescut cu fenomene de compresiune sau in caz de dubii diagnostice (limfom tiroidian sau carcinom tiroidian) .  

Nodulul tiroidian reprezinta o tumefactie la nivelul glandei tiroide si reprezinta o patologie extrem de comuna, mai ales in randul  femeilor. Frecventa nodulilor tiroidieni palpabili este de 4% cu un raport femei/ barbati de 4/1; la copii frecventa este de 1%. In contrast frecventa nodulilor tiroidieni decelati ecografic creste la 50%.

      Desi nodulii tiroidieni sunt frecventi, cancerul tiroidian este o patologie relativ rara (95% din nodulii tiroidieni sunt benigni). Factorii care predispun la aparitia nodulilor tiroidieni sunt: sexul feminin, varsta inaintata, antecedente familiale de afectare nodulara tiroidiana, asocierea tiroiditei autoimune, aportul insuficient de iod, iradierea la nivelul capului si gatului.

      Prezenta nodulilor tiroidieni palpabili este semnalata de marirea de volum a regiunii cervicale anterioare, fenomene compresive  (disfagie- “dificultati la inghitire”, senzatie de “nod in gat”, dispnee). Nodulii maligni pot determina diseminari ganglionare (aparitia adenopatiilor cervicale), invazie locala (paralizie de corzi vocale cu disfonie). Majoritatea pacientilor cu noduli tiroidieni au functie tiroidiana normala dar exista si situatii in care acestia produc in exces hormoni tiroidieni (palpitatii, transpiratie excesiva, scadere ponderala, iritabilitate insomnii) sau se asociaza cu hipotiroidie de fond (oboseala, tegumente uscate, crestere ponderala, edeme).

      Investigarea nodulilor tiroidieni presupune efectuarea analizelor  de sange (TSH, FT4, FT3, ATPO, ATg, calcitonina, etc), investigatilor imagistice ( ecografie Doppler color, elastografie, scintigrafie, CT, RMN, PET-CT), punctia cu ac fin ( in cazul nodulilor suspecti).

       Majoritatea nodulilor tiroidieni (benigni, de mici dimensiuni, fara hiperfunctie ) nu necesita tratament specific fiind monitorizati clinic, biochimic si imagistic periodic (la 6-12 luni). Nodulii hiperfunctionali necesita tratament medicamentos. Nodulii care determina tulburari de compresiune (nodulii de mari dimensiuni) si cei maligni necesita tratament chirurgical.